marți, 9 decembrie 2014

Despre ploaie

  • V ești monosilabică azi?
  • puțin :)
  • e vremea asta tâmpită
  • am nevoie de soare

  • voiam să spun că mie îmi place atunci când nu ești monosilabică (.....)
  •     m-aș fi bucurat să te găsesc altfel
  • poate or fi și zile mai bune

  • M  îmi pare rău
  • sunt foarte pleoștită

  • și ziua mea a fost oribilă
eu o să ies să mă plimb un pic

  • M acum?

V da,mă duc să-mi vizitez un amic 

cel mai bun

M aa ce drăguț
    • V o să fac o plimbare pe jos

    • M cred ca plouă
    V cu atât mai bine cred că într-o viață anterioară am fost englez irlandez ceva pe-acolo

    • M fiindcă plouă acum în bucurești?
    V nu, fiindcă îmi place ploaia

    M offf, cum să-ți placă ploaia? 

    V da, îmi pare foarte familiară. asta nu înseamnă că îmi displace soarele
    în fine
    M  niciun în fine
        cum să-ți placă ploaia?
    nu există așa ceva nu ieși din casă pe ploaie poți să-i spui prietenului tău că stai de vorbă cu o nebună pe fb și nu te lasă să ieși din casă


    V ploaia de vară îmi place cel mai mult atunci fac orice să ies din locul în care sunt e o minunăție îmi place foarte mult soarele care iese după ploaie știu că m-a prins de multe ori când eram în vacanță la țară și rămâneam în nuc sau în cireș până se termina sau stăteam pe prispă și ne uitam la gropile mici făcute la streașină imediat ce se oprea ploaia coboram de pe prispă și alergam prin curte, unde era iarba foarte deasă închipuie-ți gazonul pe care cheltuie ăștia milioane de euro la mamaie în curte creștea gratis și era înalt de vreo 10 cm era o minunăție să îți uzi picioarele și mai era o chestie: de obicei, când ploua, mamaie de ne făcea gogoși în bucătărioara aia mică în fine, am o relație specială cu ploaia. dacă stau bine să mă gândesc, nu e nimic englezesc în scurta mea poveste

    M :))) nu, nu e dar e frumos

    V cele mai multe vacanțe de vară mi le-am petrecut acolo
    pentru mine definiția curții de la țară aia e orice curte de la țară care nu are iarbă e incompletă dacă nu are ploaia pe ce să se așeze și dacă nu miroase a ulei încins și a scovergi / gogoși e degeaba știu că vara mai începeau ploi pe neașteptate și trebuia să fug până în vale să iau cele trei oi pe care le avea mamaie le ținea pe o pășune foarte aproape de casă și atunci ploaia era minunată nu ținea mult dar mamaie mă zorea să aduc oile mai repede ca să nu răcească așa că orice mi-ai spune tu, ploaia rămâne o treabă frumoasă, atâta timp cât e cu măsură eu nu știam atunci de-atâtea inundații și alte calamități de-asta am rămas cu o imagine idilică despre ploaie aaa și mai era ceva
    M așa...
    V îmi plăcea și mirosul de praf încins care se stingea în stropii de ploaie gata te las cu poveștile mele o să ies până în parc și ajung apoi și la dan îți urez să ai o seară liniștită pe mine deja m-a liniștit povestea asta îți mulțumesc că m-ai lăsat să ți-o spun recunosc că acum 5 min nu mă gândeam la asta mi-a venit pur și simplu
    M   ce drăguț bun

    V  pa pa

    M pa pa

    joi, 24 octombrie 2013

    Incongruențe - 2

    Ultima discuție „face to face” pe care am avut-o...M-a rugat să culeg un fruct dintr-unul din mulții pomi pe care îi are plantați în fața casei bătrânești în care și-a petrecut o mare parte a perioadei ultimilor ani. O gutuie. Mi-a spus: „Culege-o, vreau sa te văd cum o iei cu mâna ta de-acolo!” . M-am apropiat de pom, am întins mâna să o iau. Am atins-o și am simțit puful care încă nu căzuse. Am văzut, în același timp, că galbenul tomnatic al gutuilor era încă pigmentat de verde, semn că gutuia nu era încă suficient de coaptă așa că am zis „Hai să o lăsăm acolo până se coace bine. O s-o iau săptămâna viitoare când mă întorc... sau mi-o aduci tu”. Ne-am luat rămas bun, m-am suit în mașină și am plecat, fără să am nici cea mai mică bănuială că este ultima noastră discuție pământeană. N-a mai avut răbdare să mă vadă culegând respectiva gutuie. A plecat subit, fără să spună nimic. Discret.

    O săptămână mai târziu m-a vizitat un prieten căruia i-am dat de pomană pentru acasă o porție de ciulama cu ciuperci. Era pusă într-un vas de tablă micuț și un capac deasupra. Între timp am trecut prin toate stările despre care am mai vorbit, pe care le trăiesc în continuare în diverse feluri și intensități și pe care am încercat pe cât posibil să le ignor. În fiecare seară, înainte să adorm, în continuarea fiecărei rugăciuni i-am cerut să-mi dea un semn, de orice fel, să pot măcar să înțeleg ce i s-a întâmplat. Am mai încercat să-i spun că uneori discreția poate fi chiar dăunătoare. În sinea mea, nu așteptam însă prea mult. La nivel subconștient eram dominat de ideea materialistă a sfârșitului definitiv odată cu sfârșitul existenței fizice. Într-una din serile trecute însă, prietenul căruia i-am dat pomana mi-a făcut din nou o vizită. Mi-a adus vasul în care îi dădusem ciulamaua și mi-a spus că a fost foarte bună. M-am bucurat, sperând că într-un fel oarecare și necunoscut mie, respectiva porție de mâncare a ajuns la destinație. Am luat vasul care era acoperit de capac și am vrut să îl pun la loc dar am simțit că este ceva înăuntru. Am dat capacul la o parte și am amuțit: era o gutuie coaptă! Nu mai țin minte scurta explicație pe care mi-a dat-o amicul (nu se dă vasul gol înapoi etc). El nu știa povestea, însă a aflat apoi că a fost mesagerul unei existențe discrete.

    Sigur că putem spune: „a fost o simplă coincidență”, „este nevoia ta de a crede în ceva, de a primi semnul pe care erai deja auto-programat să îl primești”. Și sigur că acestea sunt niște îndoieli valabile în felul lor însă eu știu....Știu că putea să fie un ciorchine de struguri, un măr sau chiar nimic în respectivul vas. Însă a fost o gutuie, gutuia pe care nu am cules-o acum o lună.

    Știu și-ți mulțumesc pentru semn ție, prezență discretă!

    luni, 21 octombrie 2013

    Incongruențe

    Cu  siguranță, ideea morții crează în fiecare dintre noi contradicții, temeri și altele asemenea. În mine a creat foarte de curând și pentru prima dată, dincolo de orice discuție stereotipă pe această temă, impresia pregnantă a continuității și nu a unui sfârșit definitiv.  Numesc ”impresie” întrucât nu am temeiuri raționale și coerente. Am doar elemente de cunoaștere intuitivă, mai mult traită și simțită (aș numi-o chiar revelată) decât capabilă să genereze episteme. Am trăit și trăiesc în modul cel mai concret ideea de înger nu în sensul  concretizării acelor imagini cu (mai mult sau mai puțin) omuleți înnaripati sau în orice altă formă materială, ci in sensul unei omniprezențe, a unei omniexistențe capabile să trimită (nu știu de unde și nu știu cum) mesaje, semnale efective. Nu știu cum ajung aceste mesaje, semnale dar ajung ... și nu ajung neaparat in forma unui sms de tipul ”sunt bine, am cumparat roșii și castraveți, mai cumpără tu brânza topită și apoi ne întâlnim la ieșirea pe autostradă” . Nu! Ajung sub forma trăirii unui sentiment profund de liniște. Subliniez ”sentiment” -  în sensul unei trăiri puternice, stabile, conștiente. A fost pentru prima dată când cred că am inceput să înțeleg ce spun mințile mai luminate decât a mea cu propoziția ”există mai multe elemente care apropie știința de Dumnezeu decât cele care le despart”. Sunt deci convins că ceea ce spun eu acum au trăit și alții înaintea mea, au avut timp să reflecteze mai mult, mai lucid și cu concluzii valoroase.
    Sigur că în existența de zi cu zi ceea ce am simțit au fost trăiri dintre cele mai diverse și contradictorii: perplexitate, de blocaj mental și afectiv în fața primirii unei vești și a gestionarii unei situații pe care nu o așteptai și cu care nu te-ai mai confruntat;  disperare – ca nu poți face nimic pentru a schimba starea de lucruri, că poate a avut nevoie de tine și n-ai știut asta, că poate a întins o mână, o privire pentru ajutor și n-ai fost acolo să intinzi la randu-ți mâna care l-ar fi putut salva sau care, măcar, i-ar fi ușurat cumva povara sau suferința care l-au copleșit; revolta – că ai fost pus în fața unui fapt împlinit și nu ai avut nici măcar o șansă să lupți pentru acel om; responsabilitate – de a fi puternic, ca singura opțiune pentru ca cei rămași să te aibe drept reper și să nu cadă și ei precum pietrele de domino.
    Dincolo de toate acestea sau ... poate tocmai acestea sunt cauze sau efecte ale unor incongruențe mentale și afective:
    ...între dorul dus cuiva și incertitudinea că această trăire / vibrație ajunge la destinatarul pe care nu-l mai ai in existența concretă dar ale carui semnale ajung la tine nu știu cum,
    ...între dorinta de a mai culege gutuia pe care te-a rugat sa o culegi și faptul că nu ai cules-o cand te-a rugat doar pentru că ai lasat-o să se mai coacă  iar acum nu știi dacă te-a vazut atunci când ai cules-o;
    ...între a fi obligat să vorbești la trecut despre un om pe care acum câteva săptamâni îl certai cerându-i să nu mai manânce sărat, să nu se mai plângă ca o muiere proastă, să fie puternic pentru tine și pe care acum îl simți in fiecare fibră ca fiind omniprezent deși toata lumea și semnele existenței concrete iți spun contrariul. Cum să vorbesc la trecut despre un om pe care îl simt pur și simplu prezent ?!



    duminică, 29 ianuarie 2012

    club prometeus (pe cand ieseam la bere cu fane)

    o lumina mirosind
    a fum
    intersecteaza silabe,
    sunete si zambete,
    bule ce fac paharul
    sa respire mai bine
    decat neuronul
    agresat de zumzaieli,
    mucuri ce se odihnesc
    in scrumul
    fostei lor fiinte...

    ...este plictisul sau
    poate adierea
    linistita a unei seri
    ce se incheie
    intr-un zig-zag
    oblic
    si apoi orizontal
    descentrat

    marți, 3 ianuarie 2012

    Dialectică feminină


    Îţi rup cuvintele

    din gură
    vertebră cu vertebră
    te-nnec apoi
    cu un vârtej de vorbe clocotit
    în sos de hydră,
    vin către tine,
    te strivesc
    sub umbra mea
    cutremur tropăit,
    carâmb de hiroshimă,
    te-ngenunchez
    cu-o ploaie de sageţi

    şi te lovesc cu capul
    de-ai frigului
    pereţi.

     
    Se face insă noapte
    şi vreau s-adorm în braţe
    ce colac să-mi fie,
    să pot să trec oceanul
    fără de uliţe al noptii
    şi inima-ţi să-mi fie
    pântec veşnic
    iară privirea ta 


    sa-mi fie sfeşnic

    te prind şi te aprind,
    te dor şi te ador,
    iubitul meu...

    miercuri, 26 octombrie 2011

    Trandafir de toamnă

    mi-au ingheţat mainile
    pe rădăcini...
    le desprind de-acolo
    rupând fâşii mari de petale
    care şiroiesc aortic...

    i-a ramas inima
    în urma timpului:
    fiecare secundă
    o bate într-una şi jumătate
    şi jumătate fără de jumătate...                                
    ...i-a batut pe lângă drum
    şi acum muşcă din
    borduri reci şi mutilate


    se hrăneşte lacom
    cu umbre veştede
    rămase pe frunzele
    mute şi surde,
    se zbate şchiopătand
    în sistole şi diastole
    ce miros încă
    a muguri tineri şi proaspeţi
    ce stau să izbucnească.

    marți, 9 august 2011

    Acasă

    Se înălțau cântece,
    se înălța o rugă
    luna devenea galbena și de foc ca un soare...
    Se bucura că suntem.

    Din dragostea noastră ridicam o casă
    sub care pământul era albastru
    iar florile care creșteau erau la fel.

    Aici, întotdeauna va fi cineva acasă
    și se va ruga
    sau
    va înălța un cântec albastru.