joi, 24 octombrie 2013

Incongruențe - 2

Ultima discuție „face to face” pe care am avut-o...M-a rugat să culeg un fruct dintr-unul din mulții pomi pe care îi are plantați în fața casei bătrânești în care și-a petrecut o mare parte a perioadei ultimilor ani. O gutuie. Mi-a spus: „Culege-o, vreau sa te văd cum o iei cu mâna ta de-acolo!” . M-am apropiat de pom, am întins mâna să o iau. Am atins-o și am simțit puful care încă nu căzuse. Am văzut, în același timp, că galbenul tomnatic al gutuilor era încă pigmentat de verde, semn că gutuia nu era încă suficient de coaptă așa că am zis „Hai să o lăsăm acolo până se coace bine. O s-o iau săptămâna viitoare când mă întorc... sau mi-o aduci tu”. Ne-am luat rămas bun, m-am suit în mașină și am plecat, fără să am nici cea mai mică bănuială că este ultima noastră discuție pământeană. N-a mai avut răbdare să mă vadă culegând respectiva gutuie. A plecat subit, fără să spună nimic. Discret.

O săptămână mai târziu m-a vizitat un prieten căruia i-am dat de pomană pentru acasă o porție de ciulama cu ciuperci. Era pusă într-un vas de tablă micuț și un capac deasupra. Între timp am trecut prin toate stările despre care am mai vorbit, pe care le trăiesc în continuare în diverse feluri și intensități și pe care am încercat pe cât posibil să le ignor. În fiecare seară, înainte să adorm, în continuarea fiecărei rugăciuni i-am cerut să-mi dea un semn, de orice fel, să pot măcar să înțeleg ce i s-a întâmplat. Am mai încercat să-i spun că uneori discreția poate fi chiar dăunătoare. În sinea mea, nu așteptam însă prea mult. La nivel subconștient eram dominat de ideea materialistă a sfârșitului definitiv odată cu sfârșitul existenței fizice. Într-una din serile trecute însă, prietenul căruia i-am dat pomana mi-a făcut din nou o vizită. Mi-a adus vasul în care îi dădusem ciulamaua și mi-a spus că a fost foarte bună. M-am bucurat, sperând că într-un fel oarecare și necunoscut mie, respectiva porție de mâncare a ajuns la destinație. Am luat vasul care era acoperit de capac și am vrut să îl pun la loc dar am simțit că este ceva înăuntru. Am dat capacul la o parte și am amuțit: era o gutuie coaptă! Nu mai țin minte scurta explicație pe care mi-a dat-o amicul (nu se dă vasul gol înapoi etc). El nu știa povestea, însă a aflat apoi că a fost mesagerul unei existențe discrete.

Sigur că putem spune: „a fost o simplă coincidență”, „este nevoia ta de a crede în ceva, de a primi semnul pe care erai deja auto-programat să îl primești”. Și sigur că acestea sunt niște îndoieli valabile în felul lor însă eu știu....Știu că putea să fie un ciorchine de struguri, un măr sau chiar nimic în respectivul vas. Însă a fost o gutuie, gutuia pe care nu am cules-o acum o lună.

Știu și-ți mulțumesc pentru semn ție, prezență discretă!

Un comentariu: