Mi-am legat cuvinteleLa gură,
le-am pus un căluş şi
Am tras din ele
toată seva
până s-au stafidit de tot…
am tras lucid
lacustrele punţi ale
singuraticei mele singurătăţi
şi am lasat
fluturii şi iarba
pe malul celălalt…
cele care erau déjà în drum
s-au înecat...
am ascuns privirii mele
toate celelalte priviri,
i-am secat izvoarele ce
şuvoiau odinioară
mesopotamic
şi i-am lasat
griul colţuros, asteroidic
şi înghesuitor
crescut în mine...
mai simt încă cercuri
dilatate în pupile
curioase şi frumos
colorate
dincolo de garduri
cu uluci încă rare
şi prietenoase
lumina însă
mi se retrage
tot mai mult
din evidenţă si
devine
tot mai mult
şi mai rapid
intuiţie…
Una din introspectiile mele preferate ! Felicitari pentru blog ! Imi place ce citesc ! :)
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereMa determini sa ma gandesc serios la a incepe sa scriu din nou...desi a trecut multa vreme, dexteritatea s-a pierdut pe drum,s-au dezvoltat fobii de intimitate,etc...iar limba mea romana este un pic mutilata :). Ma rezum intre timp la delectare, ma regasesc in multe din scrierile tale si sincer te apreciez!
RăspundețiȘtergereDin pacate pentru empatia mea cronica, nu pot sa citesc prea des poezia asta, pentru ca e atat de profunda incat are efecte aproape fizice.
RăspundețiȘtergereteo, promit sa scriu si o poezie pentru viitoare mamici :D. te imbratisez :)
RăspundețiȘtergere