nu mai sunt locuri

când simți că numărul locurilor este limitat, 

că nici unul nu e al tău, nici măcar pe scară, 

între ușile care stau să se închidă,

că nu a fost niciodată și nici nu ai avut vreodată șansa 

să prinzi unul.

Am înțeles, în sfârșit.

mai bine spus, accept, în sfârșit,

că sunt puține locuri și dacă nu ești pe fază 

rămâi cu biletul în mână și nu mai e nimeni interesat 

de cuvintele tale frumos șlefuite.

Vorbești singur. te aude, cel mult, controlorul.

ajungi să îți poți răspunde la întrebări matusalemice.

Aveai niște cioburi de răspuns, dar niciodată adunate 

într-o clepsidră. 

s-au adunat abia acum într-un pahar cu venin

lăsat în calea unora care au pierdut ocazia de a fi 

șerpi ieșiți la pensie.

 ce poți să speri ?!

sunt multe autobuze, 

iar șoferii sunt beți.

Ducem lipsă

O mână pe umăr îndoit
se lasă spre seară la mijloc,
Se-aprinde o lumină știrbă
pe ultimul peron dintre lumile plătite.

Facem ocolul zilei în pripă
Și noaptea aduce prezențe de-o clipă
Simțim oboseala ghetelor
și zgomotul asurzitor al siluetelor.

Nu se mai aude, iubito, pasul tău șoptit monosilabic,
nici strângerea abruptă și speriată a mâinii tale mereu prea mică,
pierdută în mâna mea mereu prea mare.

Despre ploaie

• V ești monosilabică azi?
• M puțin :)
• e vremea asta tâmpită
• am nevoie de soare
• 
  
• V voiam să spun că mie îmi place atunci când nu ești monosilabică (.....)
•     m-aș fi bucurat să te găsesc altfel
• poate or fi și zile mai bune
• 
  
• M  îmi pare rău
• sunt foarte pleoștită
• 
  
• V și ziua mea a fost oribilă

eu o să ies să mă plimb un pic

• 
  
• M acum?

V da,mă duc să-mi vizitez un amic 

cel mai bun

M aa ce drăguț

• V o să fac o plimbare pe jos
• 
  
• M cred ca plouă

V cu atât mai bine cred că într-o viață anterioară am fost englez irlandez ceva pe-acolo

• 
  
• M fiindcă plouă acum în bucurești?

V nu, fiindcă îmi place ploaia

M offf, cum să-ți placă ploaia? 

V da, îmi pare foarte familiară. asta nu înseamnă că îmi displace soarele
în fine

M  niciun în fine

    cum să-ți placă ploaia?

nu există așa ceva nu ieși din casă pe ploaie poți să-i spui prietenului tău că stai de vorbă cu o nebună pe fb și nu te lasă să ieși din casă

V ploaia de vară îmi place cel mai mult atunci fac orice să ies din locul în care sunt e o minunăție îmi place foarte mult soarele care iese după ploaie știu că m-a prins de multe ori când eram în vacanță la țară și rămâneam în nuc sau în cireș până se termina sau stăteam pe prispă și ne uitam la gropile mici făcute la streașină imediat ce se oprea ploaia coboram de pe prispă și alergam prin curte, unde era iarba foarte deasă închipuie-ți gazonul pe care cheltuie ăștia milioane de euro la mamaie în curte creștea gratis și era înalt de vreo 10 cm era o minunăție să îți uzi picioarele și mai era o chestie: de obicei, când ploua, mamaie de ne făcea gogoși în bucătărioara aia mică în fine, am o relație specială cu ploaia. dacă stau bine să mă gândesc, nu e nimic englezesc în scurta mea poveste

M :))) nu, nu e dar e frumos

V cele mai multe vacanțe de vară mi le-am petrecut acolo pentru mine definiția curții de la țară aia e orice curte de la țară care nu are iarbă e incompletă dacă nu are ploaia pe ce să se așeze și dacă nu miroase a ulei încins și a scovergi / gogoși e degeaba știu că vara mai începeau ploi pe neașteptate și trebuia să fug până în vale să iau cele trei oi pe care le avea mamaie le ținea pe o pășune foarte aproape de casă și atunci ploaia era minunată nu ținea mult dar mamaie mă zorea să aduc oile mai repede ca să nu răcească așa că orice mi-ai spune tu, ploaia rămâne o treabă frumoasă, atâta timp cât e cu măsură eu nu știam atunci de-atâtea inundații și alte calamități de-asta am rămas cu o imagine idilică despre ploaie aaa și mai era ceva
M așa...

V îmi plăcea și mirosul de praf încins care se stingea în stropii de ploaie gata te las cu poveștile mele o să ies până în parc și ajung apoi și la dan îți urez să ai o seară liniștită pe mine deja m-a liniștit povestea asta îți mulțumesc că m-ai lăsat să ți-o spun recunosc că acum 5 min nu mă gândeam la asta mi-a venit pur și simplu

M   ce drăguț bun

V  pa pa
M pa pa

Incongruențe - 2

Ultima discuție „face to face” pe care am avut-o...M-a rugat să culeg un fruct dintr-unul din mulții pomi pe care îi are plantați în fața casei bătrânești în care și-a petrecut o mare parte a perioadei ultimilor ani. O gutuie. Mi-a spus: „Culege-o, vreau sa te văd cum o iei cu mâna ta de-acolo!” . M-am apropiat de pom, am întins mâna să o iau. Am atins-o și am simțit puful care încă nu căzuse. Am văzut, în același timp, că galbenul tomnatic al gutuilor era încă pigmentat de verde, semn că gutuia nu era încă suficient de coaptă așa că am zis „Hai să o lăsăm acolo până se coace bine. O s-o iau săptămâna viitoare când mă întorc... sau mi-o aduci tu”. Ne-am luat rămas bun, m-am suit în mașină și am plecat, fără să am nici cea mai mică bănuială că este ultima noastră discuție pământeană. N-a mai avut răbdare să mă vadă culegând respectiva gutuie. A plecat subit, fără să spună nimic. Discret.

O săptămână mai târziu m-a vizitat un prieten căruia i-am dat de pomană pentru acasă o porție de ciulama cu ciuperci. Era pusă într-un vas de tablă micuț și un capac deasupra. Între timp am trecut prin toate stările despre care am mai vorbit, pe care le trăiesc în continuare în diverse feluri și intensități și pe care am încercat pe cât posibil să le ignor. În fiecare seară, înainte să adorm, în continuarea fiecărei rugăciuni i-am cerut să-mi dea un semn, de orice fel, să pot măcar să înțeleg ce i s-a întâmplat. Am mai încercat să-i spun că uneori discreția poate fi chiar dăunătoare. În sinea mea, nu așteptam însă prea mult. La nivel subconștient eram dominat de ideea materialistă a sfârșitului definitiv odată cu sfârșitul existenței fizice. Într-una din serile trecute însă, prietenul căruia i-am dat pomana mi-a făcut din nou o vizită. Mi-a adus vasul în care îi dădusem ciulamaua și mi-a spus că a fost foarte bună. M-am bucurat, sperând că într-un fel oarecare și necunoscut mie, respectiva porție de mâncare a ajuns la destinație. Am luat vasul care era acoperit de capac și am vrut să îl pun la loc dar am simțit că este ceva înăuntru. Am dat capacul la o parte și am amuțit: era o gutuie coaptă! Nu mai țin minte scurta explicație pe care mi-a dat-o amicul (nu se dă vasul gol înapoi etc). El nu știa povestea, însă a aflat apoi că a fost mesagerul unei existențe discrete.

Sigur că putem spune: „a fost o simplă coincidență”, „este nevoia ta de a crede în ceva, de a primi semnul pe care erai deja auto-programat să îl primești”. Și sigur că acestea sunt niște îndoieli valabile în felul lor însă eu știu....Știu că putea să fie un ciorchine de struguri, un măr sau chiar nimic în respectivul vas. Însă a fost o gutuie, gutuia pe care nu am cules-o acum o lună.

Știu și-ți mulțumesc pentru semn ție, prezență discretă!

Incongruențe

Cu  siguranță, ideea morții crează în fiecare dintre noi contradicții, temeri și altele asemenea. În mine a creat foarte de curând și pentru prima dată, dincolo de orice discuție stereotipă pe această temă, impresia pregnantă a continuității și nu a unui sfârșit definitiv.  Numesc ”impresie” întrucât nu am temeiuri raționale și coerente. Am doar elemente de cunoaștere intuitivă, mai mult traită și simțită (aș numi-o chiar revelată) decât capabilă să genereze episteme. Am trăit și trăiesc în modul cel mai concret ideea de înger nu în sensul  concretizării acelor imagini cu (mai mult sau mai puțin) omuleți înnaripati sau în orice altă formă materială, ci in sensul unei omniprezențe, a unei omniexistențe capabile să trimită (nu știu de unde și nu știu cum) mesaje, semnale efective. Nu știu cum ajung aceste mesaje, semnale dar ajung ... și nu ajung neaparat in forma unui sms de tipul ”sunt bine, am cumparat roșii și castraveți, mai cumpără tu brânza topită și apoi ne întâlnim la ieșirea pe autostradă” . Nu! Ajung sub forma trăirii unui sentiment profund de liniște. Subliniez ”sentiment” -  în sensul unei trăiri puternice, stabile, conștiente. A fost pentru prima dată când cred că am inceput să înțeleg ce spun mințile mai luminate decât a mea cu propoziția ”există mai multe elemente care apropie știința de Dumnezeu decât cele care le despart”. Sunt deci convins că ceea ce spun eu acum au trăit și alții înaintea mea, au avut timp să reflecteze mai mult, mai lucid și cu concluzii valoroase.

Sigur că în existența de zi cu zi ceea ce am simțit au fost trăiri dintre cele mai diverse și contradictorii: perplexitate, de blocaj mental și afectiv în fața primirii unei vești și a gestionarii unei situații pe care nu o așteptai și cu care nu te-ai mai confruntat;  disperare – ca nu poți face nimic pentru a schimba starea de lucruri, că poate a avut nevoie de tine și n-ai știut asta, că poate a întins o mână, o privire pentru ajutor și n-ai fost acolo să intinzi la randu-ți mâna care l-ar fi putut salva sau care, măcar, i-ar fi ușurat cumva povara sau suferința care l-au copleșit; revolta – că ai fost pus în fața unui fapt împlinit și nu ai avut nici măcar o șansă să lupți pentru acel om; responsabilitate – de a fi puternic, ca singura opțiune pentru ca cei rămași să te aibe drept reper și să nu cadă și ei precum pietrele de domino.

Dincolo de toate acestea sau ... poate tocmai acestea sunt cauze sau efecte ale unor incongruențe mentale și afective:

...între dorul dus cuiva și incertitudinea că această trăire / vibrație ajunge la destinatarul pe care nu-l mai ai in existența concretă dar ale carui semnale ajung la tine nu știu cum,

...între dorinta de a mai culege gutuia pe care te-a rugat sa o culegi și faptul că nu ai cules-o cand te-a rugat doar pentru că ai lasat-o să se mai coacă  iar acum nu știi dacă te-a vazut atunci când ai cules-o;

...între a fi obligat să vorbești la trecut despre un om pe care acum câteva săptamâni îl certai cerându-i să nu mai manânce sărat, să nu se mai plângă ca o muiere proastă, să fie puternic pentru tine și pe care acum îl simți in fiecare fibră ca fiind omniprezent deși toata lumea și semnele existenței concrete iți spun contrariul. Cum să vorbesc la trecut despre un om pe care îl simt pur și simplu prezent ?!

club prometeus (pe cand ieseam la bere cu fane)

o lumina mirosind
a fum
intersecteaza silabe,
sunete si zambete,
bule ce fac paharul
sa respire mai bine
decat neuronul
agresat de zumzaieli,
mucuri ce se odihnesc
in scrumul
fostei lor fiinte...

...este plictisul sau
poate adierea
linistita a unei seri
ce se incheie
intr-un zig-zag
oblic
si apoi orizontal
descentrat

Dialectică feminină

Îţi rup cuvintele

din gură

vertebră cu vertebră

te-nnec apoi

cu un vârtej de vorbe clocotit

în sos de hydră,

vin către tine,

te strivesc

sub umbra mea

cutremur tropăit,
carâmb de hiroshimă,
te-ngenunchez
cu-o ploaie de sageţi

şi te lovesc cu capul

de-ai frigului

pereţi.

 

Se face insă noapte

şi vreau s-adorm în braţe

ce colac să-mi fie,

să pot să trec oceanul

fără de uliţe al noptii

şi inima-ţi să-mi fie

pântec veşnic

iară privirea ta 


sa-mi fie sfeşnic

te prind şi te aprind,

te dor şi te ador,

iubitul meu...